Published in Romania - Social interactions and entertainment - 20 Sep 2026 05:10 - 1
To all that are and those who will be. Some words that maybe search some eyes to see!
OchiReci Chronicles, no. 165 (without what admin deleted, obvious more )
. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .Sunt clipe în viaţă când doar prin două trei vorbe conștientizezi cât ţi-a mai rămas de tras până la momentul în care o iei din nou la drum. Îţi vine aparent să urli, să ţipi la cer şi uneori îţi calci pe inimă şi chiar o faci cu toate că eşti conştient că mesajul şi chiar ideile se vor pierde relativ rapid în ploaia duhurilor rele care îţi bântuie existenţa. Astfel devi tăcut, devi tăcere şi începe să nu îţi mai pese de gloata care se pune mereu zid între tine şi scopul tău în viaţă pe care chiar dacă nu îl ştii încă, nu încetezi niciodată să îl cauţi, devii mahmur de nepăsare şi îi eviţi constant, ocolind misterul care îi face să fie atât de reci şi ursuzi înţelegând într-un final că şi tu ești la fel ca ei şi porți asupra ta o parte din vină.
Nu mai dai importanţă la nimic, aparent, trecând hai-hui pe lângă ghena în care în curând se va împărţi din nou ”fericirea” şi eviţi fără să îţi pese de urmări pe toţi cei care în drumul tău te îmbie să îţi oferi cadou ”libertatea” pentru liniştea şi bunăstarea lor. Dai peste prieteni care te imbină la un pahar de vorbă şi te arăţi entuziasmat de posibilitatea unui viitor utopic în care ai renunţat demult să crezi, dar te prefaci că îţi pasă şi că nu ţi-ai pierdut pe drum elanul cu toate că în sufletul tău ştii bine că nu e aşa.
Mergi mai departe, treci peste aşteptând fără interes o nouă rundă cu gândul la calmul şi liniştea de după terminarea ei. Lumea s-a săturat de a construi statui de cuvinte şi cam toţi te privesc cu ochi reci şi pătrunzători, arătând cu degetul după tine (uneori aruncându-ţi vorbe în spate) pe uliţele întunecate pe care te refugiezi de ochii lor. Unii se bucură de aparenta ta depresia, alţii încercă din răsputeri să te readucă la viaţă, dar tu un înger deghizat în drac (sau viceversa) ştii mai bine decât ei că nu ai nimic (doar un petec de cer şi un drum în faţa e deajuns să fi fericit), nu ai pierdut nimic, nu ai lăsat nimic pe drum în spatele tău - încă poţi face multe şi încă eşti într-o utopică stare de fericire efermă - doar că diferit de odinioară - nu-ţi mai pasă.
Rareori mai saluţi în drumul tău, cumva bunul simț s-a pierdut demult și îți e ”pohui” să mai fi tu civilizat când toți ceilalți au uitat demult să fie.
La vita è bella până la urmă chiar dacă deja te-ai îmbătat în gânduri şi începi să realizezi că nu mai şti cum ai ajuns unde ai ajunş şi mai împortant chiar unde ai ajuns ?. Tresari o secundă apoi, ridici nepăsător din umeri şi mergi mai departe, îţi aprinzi o ţigară şi continui pe drumul tău întortocheat - cândva, cumva, undeva vei ajunge la destinaţie fie ea o casă frumoasă sau un cimitir, oricum ar fi ţie nu-ţi mai pasă demult.
Afară plouă liniștit, de parcă cerul s-ar pogorâ pe pământ cu lacrimile tale, în solidar cu supărarea ce o simte crescând în sufletul tău. Aerul rece te îmbată cu prospețimea lui și îți zice prin rafalele de vânt să fi puternic, ce nu te-a doborât, te-a omorât și te-a înviat!
Termini țigara, îți faci o cafea și parcă toate grijile de ieri au dispărut deja. Lumea e rea și confuză și e păcat să pierzi chiar și o secundă gândindu-te la ea sau să încerci să o schimbi, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere!
Ai și așa prea multe păcate pentru a mai aduna câteva gratuit într-un joc virtual, așa că odată cu prima rază de soare ce străbate cerul printre norii întunecați (ce pleacă spre depărtare) ...realizezi că totul e fără sens. La fel ca, curcubeul ce apare pe cerul întins, viața e frumoasă și ține de tine și doar de tine să o faci să fie așa cum o visezi. Ce se întâmplă aici e irelevant și e doar o poveste tristă, confuză și uitată demult din cauza celor care simt gustul violet al nefericirii din cauza ochilor tăi reci.
Nu ai să poți niciodată să oprești apa să curgă la vale, indiferent câte baraje de cuvinte ai pune în calea prostiei lor. Unii domnle, nu înțeleg și cu asta basta! Fericirea lor, o refulare sumbră a unei realități de care fug cu o lașitate perfidă, e să fie mai idioți într-un joc în care chiar ei îți zic constant că nimic nu contează. Ciudat, abstract, tâmpit... dar ești prea bătrân pentru a îți mai păsa de cei necopți la minte (și măcar de ar fi tineri, le-ai găsi o scuză, dar na...).
Bucuria ta nu stă în posesii, lucrurile materiale nu te fac mai frumos sau mai deștept și cu atât mai puțin cele virtuale, iluzorii. Tu înțelegi asta, e doar un joc și doar atât, o adunătură de puncte pe un monitor și nimic mai mult, fericirea nu e aici, liniștea sufletească nu e aici... doar ce e mai rău din oameni răzbate aici, pentru că lor li se pare normal să fie mai proști aici decât să înțeleagă că măcar în spațiul ăsta ar putea fi și ei oameni.
Dar nu-i mai judeci demult, nu ai pe cine, e prea târziu ca să mai crezi că, ceva se poate schimba, e clar că fără tine ei ar fi nimic, tu ești cel care îi ține pe ei în viață și odată cu asta și prostia de care debordează. Asta e viața, nu a zis nimeni că e ușor dar nu e nici normal să fie așa, însă așa a fost să fie, unii nu prea știu ce e aia omenie și tu ai fi și mai stupid dacă tot ai încerca ca un Don Quihote să te lupți cu morile de vânt încercând să le explici la idioți de ce sunt idioți. C'est inutile!
Mergi înainte, ploaia a trecut (dar o să vină alta) și viața rămâne frumoasă, pentru că ea e cum ți-o faci tu și nu cei care te-ar vedea răstignit doar pentru că în prostia lor, te deranjează într-un joc virtual. Prea multe fulgere pe cerul intunecat au trecut deja ca să-ți mai bați capul.
Viitorul e frumos, dar el există doar dacă muncești pentru el, că a fi o lichea care există doar pentru a deranja pe altu nu e viață și nici nu o meriți dacă îți permiți să fi atât de îngust la minte. Dar Einstein spunea că ”un prost se ceartă, un deștept încheie un conflict și un înțelept nu-l începe niciodată”, tu nu faci parte din nici una, dar aspiri la mai mult uitându-te amuzant cum toți din jur se poziționează cumva cu fală în prima categorie și încă bucuroși.
Treacă de la tine, o viață ai și pe aia nu o dormi dar nici nu o pierzi în lumii virtuale. Fericirea e la un pas distanță atât de tine cât și de toți. Trebuie doar să te cunoști bine și să realizezi când ești prost și cel mai important de ce? După se deschid uși spre o cale de a scăpa de gândirea aia și a atinge ”nirvana”. Dacă nici măcar aici nu poți fi om, atunci unde?
Nu te aștepți la nimic, doar regreți că ei nu au înțeles niciodată că se putea să fie și bine. Îți repeți nu e vina ta, nu poți să-i faci tu oameni dacă ei însăși vor să se comporte ca niște maimuțe fără creier. Nu are sens să te compari cu ei la fapte și realizări, tu ai creat și muncit ei doar au mâncar rahat și încă nu-s sătui aparent sau sigur mai degrabă.
Oricum ar fi e o prăpastie între tine și ei, ideologică, aspirațională să nu mai zic de etica muncii sau de constanță, prezență. Tu ești, ei nu prea îs...dar îți repeți dacă nu te aveau pe tine ca aparent ”dușman” (cu toate că tu nu i-ai deranjat), nici unul din ei nu mai juca amu (nu că o și fac, adică motivul pentru care încă viețuiesc e stupid, în loc să-și facă țara lor și propriul drum !). Dar asta e viața, reține pe drumul tău spre neființă o să dai de mii de idioți și rareori de oameni!
Ești mândru că ai găsit aici oameni cu suflet, buni, cinstiți, corecți... cu care ai construit ceva. Nu te așteptai dar viața te-a suprins plăcut. Îți scoți pălaria în fața lor, se știu ei nu trebuie să le zici pe nume
Îți pare doar rău că nu ai reușit să aduci la lumină unul singur din ....să zicem „jucătorii” care te mușcă de posterior cu orice ocazie doar să se arate că nici aici nu pot fi oameni. Dar la fel cum a trecut ploaia anterioară, ai șters și tu orice speranță că aldea ca ei ar putea vreodată să fie oameni, atâta vreme cât se comporta aici (într-un spațiu neutru și impersonal) ca niște maimuțe scăpate de la Zo.
Treci peste toate, ai terminat și cafeaua...s-au mai terminat niște lupte (l-as că vin altele) și cu amărăciune știi că unii indivizi sunt irecuperabili, nu o să poți să-i vindeci ...dar poți să-i ierți!
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . 
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . Și Dumnezeu mi-e martor că vă iert! Fi-ți cât de proști puteți, e doar un joc și m-am săturat să-mi fac nervi și păcate din cauza un șlete de idioți.
Dacă fericirea voastră și sensul vostru de a fi aici prezenți e să mă deranjați pe mine, fie! Ce am de pierdut, doi purici? Eu îmi păstrez omenia, voi demonstrați constant că nu o aveți, trecă de la mine!
Dar vă iert și vă aștept cu mare drag să-mi greșiți din nou, ca să vă iert iar! Pentru că atunci când jocul ăsta devine un job, nu prea mai e joc, iar eu nu v-am stricat jucăriile vouă, că dacă o făceam vă plângeați ani de zile (a,pardon, o și faceți).
Închei cu nu am nevoie de iertarea voastră, sincer! Vreau doar să văd dacă și puteți să fiți oameni atât. Mă îndoiesc teribil, dar sunt mereu de părere că dacă nu încerci nu ai de unde să ști!
Eu o să-mi păstez un dram de umanitate și atât. Știu că sunt mult peste voi (ce am făcut, ce am creat îs fapte nu vorbe în vânt), dar e irelevant pentru că e și incorect (eu joc jocuri de astea de 18 ani, am experiență) dar și stupid din partea mea (că încă, cred că voi puteți fi oameni, când mereu mi-ați demonstrat că e imposibil).
Hai să ne fie cu iertare, eu rămân om, voi .... Dumnezeu cu mila! (cândva, cumva, într-un utopic viitor o să vă amintiți de zilele astea și o să vă gândiți oare de ce am fost eu prost/a și am pierdut zile și nopți doar pentru al deranja pe el?) Și oare de ce nu am făcut ceva pozitiv cu timpul ăla? Că asta e chestia, sunteți aici dar nu faceți nimic...doar aveți în mine o scuză de a fi! (și asta înseamnă că nu prea sunteți)
Hai vă iert pentru tot și toate și vă aștept cu drag în viitor să-mi demonstrați din nou cât de jos puteți fi ca oameni (cuvântul ăsta e un pic prea mare pentru voi, dar dacă zic maimuțe colorate vă supărați iar pe mine).
o7
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . 
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . ”Cerul se destrama, pamantul se coboara ... totul intr-un banal bazar sentimental. Cu ochii licarind, ca un caine haituit, astepti sentinta, iar ea nu vine. Ratacind aievea de-a lungul memoriei, iluzii iti vantura calea. Lantisorul, cu mica sa cruce, se zbate necontenit, ca o piatra de gatul unui damnat.
Geamat scurt si trupul cade, imbratisand tarana care l-a creat. De sub cearcanele scobite, o lacrima incendiara se furiseaza, desprinzandu-se de hoit. Vechiul, albitul drum, astazi petec de scrum ... nu te mai ingani cu el.
Sfarsit de capitol ... incepe altul.”
Geamat scurt si trupul cade, imbratisand tarana care l-a creat. De sub cearcanele scobite, o lacrima incendiara se furiseaza, desprinzandu-se de hoit. Vechiul, albitul drum, astazi petec de scrum ... nu te mai ingani cu el.
Sfarsit de capitol ... incepe altul.”
(Engell, din vechiul joc)
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . 
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
In this wordless world, I will remain as I am!
Best Regards
OchiReci
. . . . . . . . . . . . In this wordless world, I will remain as I am!
Best Regards
OchiReci
Support
chillaxchillaxComments (1)
Articolul original a fost publicat in jocul vechi amu 16 ani. Nimic nu se schimba doar se transforma, dar eu rămân eu ( și sunt mândru).